sâmbătă, 18 ianuarie 2014





Dacă vreți să o ajutați pe Alexia puteți dona, orice sumă, în contul: 

RO 35 BRDE 140SV29455111400. Titularul contului este Georgiana Andrei.


Click aici pentru SHARE pe Facebook, orice ajutor ii poate salva viata!



Până la trei luni, Alexia era un copil absolut normal și nimic nu avea să trădeze boala gravă care îi măcina corpul firav. La un moment dat abdomenul și un ochi i s-au umflat. După numeroase analize, medicii i-au pus diagnosticul de tirozinemie. O afecțiune genetică gravă care îi afectează ficatul. Este al treilea caz de acest gen din țară.


„Este o boală congenitală caracterizată prin acumularea de tirozină în organism“, explică dr. Cristina Mihai, medic șef Secția de Pediatrie.  

Acum are șapte luni, iar cea mai mare parte din timp stă prin spitale. Trebuie să facă mereu investigații întrucât nu există un tratament care să vindece boala. Poate fi doar ținută sub control.

Anul trecut, Ministerul Sănătății a acceptat să îi dea Alexiei gratuit medicamentele care costă aproximativ 3 mii de euro lunar. Dar, pentru asta trebuie să ajungă la Galați, acolo unde mai este un copil cu o astfel de boală.

Părinții Alexiei speră ca în câteva luni și Constanța să intre în programul național și să nu mai fie nevoiți să bată peste 200 de km în fiecare lună pentru a lua medicația vitală celei mici. Dar viața Alexiei nu ține doar de tratamente. Mai are nevoie de analize, kinetoterapie pentru că i-a fost afectată musculatura și alimentație specială. Acestea nu sunt însă decontate de stat.

Pentru ca ficatul să nu îi fie afectat, trebuie să bea lapte fără proteine, adus din străinătate. Și numai anumite cantități. În plus, legumele și fructele, bogate în proteine, trebuie atent cântărite.

„Cântărim totul, știm totul despre legume. Sperăm să fie un medicament pe care să îl ia lunar“, spune Marius Andrei, tatăl copilei.

Când va mai crește nu va avea voie să consume carne, lactate sau ouă. Iar orezul, cerealele sau pastele vor fi fără proteine. Acestea nu se găsesc la noi în țară și trebuie comandate din străinătate, iar prețul este unul pe măsură. Până acum laptele l-a primit gratuit, din donații, iar analizele au fost făcute cu sprijinul spitalelor din Constanța și București. Dar toată viața va avea nevoie de ajutor, iar mama a fost nevoită să renunțe la serviciu pentru a putea avea grijă de cea mică și de fratele ei mai mare.


Dacă vreți să o ajutați pe Alexia puteți dona, orice sumă, în contul: 

RO 35 BRDE 140SV29455111400. Titularul contului este Georgiana Andrei.





Un comentariu:

  1. Poate va este de ajutor !
    http://www.libertatea.ro/detalii/articol/leacuri-babesti-indiene-urina-de-vaca-virgina-ii-scapa-de-cancer-si-chelie-uite-i-cum-o-beau-ca-pe-bere-video-478478.html

    RăspundețiȘtergere